Să vorbim despre orașul inteligent

20/12/2021
lilia.nenescu
No Comments

Autor: Vitalie Sprînceană

Video: Cristian Doroftei

Citatele de mai sus, extrase din evenimente la care au participat diverși edili ai orașului (Silvia Radu în primul caz și Ion Ceban în al doilea), dezvăluie insistența cu care conducerea municipiului promovează de cîțiva ani un concept – orașul inteligent (eng. smart city) care conține, în opinia lor, deopotrivă o nouă rețetă de administrare a orașului (ce e de făcut?) dar și o nouă viziune a acestuia (pentru ce le facem?).

În ultima vreme ”orașul inteligent” a devenit sloganul-cheie al primăriei capitalei.

Astfel, orășenii sînt invitați, în cadrul concursului de proiecte finanțate din bugetul public, ”Bugetul Civil” să vină cu propuneri ce s-ar încadra în concepția ”orașului inteligent”. Primăria scrie proiecte, semnează acorduri și inițiază colaborări cu instituții naționale și internaționale pentru a dezvolta ”orașul inteligent” Chișinău.

Acțiuni atît de diverse precum introducerea proiectului pilot de tichetare electronică în mun. Chișinău, fluidizarea traficului, amenajarea unor benzi dedicate pentru transportul public, digitalizarea procesului de obținere a autorizațiilor de construcție și a altor documente eliberate de primărie – toate sînt prezentate ca fiind parte din procesul de a construi un oraș mai inteligent. Recent primăria a lansat documentul strategic ”Transformarea Digitală a orașului Chișinău – 2030”, centrat pe conceptul orașului inteligent.

Ce este orașul inteligent? În căutarea unor definiții...

Paradoxul orașului inteligent este că nu prea există o definiție unică agreată a acestuia – cercetătorii, activiștii, autoritățile locale, companiile din domeniul tehnologic – toată lumea îl folosește în funcție de propriile sale nevoi și de propria sa agendă.

În linii generale orașul inteligent ține de ”utilizarea inovației și a tehnologiilor de informare și comunicare (TIC) de către orașe (vechi sau noi, sau părți ale orașelor) ca instrument de promovare și realizare a durabilității economice, sociale și de mediu și de rezolvare a unor probleme urbane: economie, guvernanță, mobilitate, mediu și locuire” (Anthopoulos, L. G.).

Orașul Chișinău s-a angajat să elaboreze, pe parcursul anului 2021, conceptul orașului inteligent pentru capitală, însă nu e clar la ce etapă se află procesul. Documentul ar fi oferit, pentru cetățeni, autorități și mediul de afaceri o definiție și poate o viziune asupra ”orașului inteligent”, una ce ar fi putut servi drept referință.

Unicul document oficial care oferă o definiție minimalistă a orașului inteligent, este Memorandumul de înțelegere privind dezvoltarea sistemului de digitalizare a serviciilor publice și identificarea soluțiilor de Smart City pentru municipiul Chișinău, semnat la 12 februarie 2020 de primarul general, Ion Ceban și președintele Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (ATIC), Veaceslav Cunev.

Textul Memorandumului definește conceptul ”orașului inteligent” (smart city) după cum urmează: ”un oraș care încorporează tehnologii de informare și comunicare (TIC) pentru a îmbunătăți calitatea și performanța serviciilor urbane, cum ar fi transportul public și utilitățile, pentru a optimiza consumul de resurse și reduce costurile publice”.

Definiția este una în mod clar vagă: așa cum observa un activist civic la momentul semnării, sub această definiție cade orice oraș de la inventarea telegrafului încoace. Definiția este de asemenea extrem de restrictivă: ea limitează rolul tehnologiei strict la cel de a informa creșterea performanței serviciilor urbane și a reducerii costurilor publice, fără a avea ambiția, de exemplu, de a reduce inegalitățile, de a promova incluziunea sau a spori egalitatea în oraș.

Un alt document, mai recent, care prezintă viziunea transformării digitale a orașului pînă în 2030, deși are drept element central construcția orașului inteligent în Chișinău, lasă conceptul nedefinit. Documentul menționează generic că ”orașul inteligent (smart city) este un concept devenit foarte popular și propagat deja de mai bine de 10 ani”, după care enumeră diverse programe europene și locale care cuprind transformări digitale ale guvernanței locale și centrale. O definiție a orașului inteligent însă nu apare nicăieri.

Caracteristicile orașului inteligent

Discuțiile, practicile și inițiativele de orașe inteligente converg în jurul unor puncte comune:

Toate viziunile despre orașul inteligent evidențiază rolul transformator al tehnologiilor informaționale și ale comunicațiilor (ICT). Tehnologiile fac orașul mai ”deștept” mai ales prin capacitatea lor de a produce date în timp real (eng. data) – adică informație despre funcționarea orașului: transport, consumul și producția de energie, utilizarea spațiilor transportului public, securitatea publică etc. Datele sînt ulterior utilizate de către autorități, planificatori urbani, companii și cetățeni pentru a adopta decizii informate. O consecință a acestei abordări este că orașul inteligent, la modul practic, se realizează mai ales sub forma unor parteneriate între administrațiile publice locale și companii de telecomunicații/servicii bancare/infrastructură/transport.
Viziunile despre orașul inteligent au ca punct de pornire o înțelegere a orașului contemporan ca fiind haotic, ”prost”, disfuncțional și ineficient, de unde și nevoia de a-l face mai inteligent, adică de a introduce ordine, ierarhie și eficiență în gestionarea orașului. Dacă orașul tradițional este guvernat de ”ideologii” și ”viziuni”, atunci orașul inteligent este administrat în baza unor informații masive, obiective și reale ce vin în mod curent și care permit ajustarea imediată.
Concepția ”orașului inteligent” ar fi imună la particularități culturale, și nu depinde în nici un fel de un timp sau spațiu anume. Altfel spus, cadrul conceptual al ”orașului inteligent” ar fi aplicabil oriunde și oricînd, fără a lua în calcul factori culturali, sociali sau economici.
Discursurile despre orașul inteligent îl prezintă pe acesta ca fiind un oraș ”apolitic”, adică unul în care deciziile sînt adoptate nu în funcție de diversele lupte și interese urbane pentru dezvoltarea orașului, ci în funcție de deciziile ”optime” ce reies din datele colectate. ”Apolitismul” orașului inteligent e determinat de presupusul apolitism al tehnologiilor informaționale pe care acesta le utilizează intens. Dacă tehnologia este, să presupunem, apolitică și neutră, aplicarea ei sub forma ”orașului inteligent” este la fel neutră.

Părțile neinteligente ale orașului inteligent

Criticii orașului inteligent indică cîteva probleme conceptuale ale acestuia.

Chiar și în orașele în care tehnologiile inteligente sînt implementate deja de mai mulți ani există prea puține locuri și spații care să poată fi descrise ca aparținînd în mod clar orașului inteligent. Altfel spus, dacă conectarea orașului la internet printr-o rețea de cabluri înseamnă că acesta devine mai inteligent, nu e clar de ce aceasta nu ar fi valabil și pentru epoca anterioară cînd orașul a fost conectat prin rețele de telefonie fixă. Sau, schimbă radical funcțiile și uzul unui scuar faptul că instalăm o conexiune wi-fi încît să credem că prin aceasta scuarul devine mai ”inteligent”? Dacă da, în ce fel?
Legat de asta, exemplele de ”oraș inteligent” – sediile futuriste ale unor giganți tehnologici, diversele clădiri exemplare precum spațiile expoziționale, clădiri precum The Crystal, construită de compania Siemens în Londra, clădirea Digital Park a companiei Starnet în Chișinău – reprezintă materialități diverse, înscrise în diverse logici politice și economice (sălile expoziționale, de exemplu, nu au funcționalitatea de a fi generalizate la nivelul întregului oraș și funcționează ca laboratoare sau prototipuri).
De cele mai multe ori ”orașul inteligent” este încadrat în agende ideologice și economice clare, cu un puternic bias corporativ. Altfel spus, orașul inteligent nu este atît de apolitic precum se prezintă și promovează, într-un mod mascat, puternice agende corporative, legate mai ales de sectorul tehnologic și cel imobiliar. Deloc întîmplător, marii jucători în sectorul economic al ”orașelor inteligente” sînt giganții IT și cei ai comunicațiilor (cărora li se adaugă companii din sectorul bancar, cel al infrastructurii și transportului etc).

Companii precum IBM, Alcatel-Lucent, Schneider, Hitachi, Orange, Huawei, Siemens, Oracle, Microsoft, Fujitsu, SAP, CISCO, Hewlett Packard au elaborat și vînd orașelor diverse pachete de ”soluții inteligente”. În Chișinău, companii precum Orange (Telecomunicații), Visa (carduri bancare), MAIB (sectorul bancar) sînt deja parteneri ai municipalității în implementarea proiectelor de tip ”smart city”.

Realitatea economică este că pentru companii, mai ales cei din domeniul tehnologic, orașul inteligent nu este doar un discurs la modă, ci și o nouă nișă lucrativă în plină expansiune. Conform unor estimări, piața serviciilor și industriilor pentru orașele inteligente are la moment (2021) o valoare de 741 miliarde dolari și s-ar putea ridica, către anul 2026, la o valoare de 2.5 trilioane dolari.

Cele mai multe ”soluții inteligente” abordează sectorul public (pentru a-i reduce costurile, pentru a-i crește eficiența) sau clădiri administrative, de oficii și expoziționale și nu avansează măsuri pentru sectorul rezidențial privat. Altfel spus, orașul inteligent este mai degrabă despre și pentru autorități decît despre și pentru cetățeni.
De foarte multe ori, soluțiile ”orașului inteligent” nu sînt cuprinse într-o viziune generalizatoare și sînt implementate fragmentar, adică una în afara alteia (sau uneori chiar în contradicție), adică fără vreo legătură, și de obicei și în afara cadrului natural și ecologic.
Cel mai des, soluțiile inteligente corporative nu își onorează promisiunea de a reduce cheltuielile publice. Din contra, de multe ori acestea impun administrației publice locale diverse alte costuri suplimentare (de întreținere și mentenanță, de licențiere, de păstrare a datelor, de închiriere a serverelor și echipamentului etc). Altfel spus, diversele costuri ce trebuiau economisite ”inteligent” prin monitorizarea transportului public revin apoi ca cheltuieli de întreținere plătite de autorități unor companii private.

Smart City în Chișinău

Discursul ”smart city” este asociat cel mai des, în Chișinău cu primarul Ion Ceban, care l-a integrat în campania sa electorală din 2019, dar discuțiile despre ”orașul inteligent” datează de mai devreme. Așa cum arătam mai sus și predecesorii lui Ion Ceban – Silvia Radu, Ruslan Codreanu – au cochetat cu orașul inteligent.

Pentru actualul primar ”orașul inteligent” la Chișinău se referă la faptul că primăria ar trebui să fie ”la un click distanță de locuitori”. Aceasta include următoarele componente:

utilizarea datelor obținute în timp real pentru fluidizarea traficului;
digitalizarea serviciilor (obținerea documentelor – autorizații, certificate) primăriei;
construirea unor platforme de dialog dintre cetățeni și autorități, în cadrul cărora cetățenii pot sesiza diverse incidente și avarii, se pot implica în procesul decizional etc.;
programările la medic, la grădiniță sau școală trebuie să se facă în regim on-line;
acoperirea orașului cu o rețea wi-fi;
sistemul de monitorizare a bolnavilor cu COVID-19, aflați la tratament la domiciliu, prin intermediul Platformei JIRA Software;
sesizarea autorităților locale asupra problemelor din oraș prin intermediul platformei eu.chișinău.md.

Pentru viitorul apropiat primăria își propune să dezvolte orașul inteligent în următoarele direcții:

gestionarea prin internet a sistemului de iluminat public;
dirijarea fluxului de transport în oraş, inclusiv a transportului public;
implementarea sistemului de taxare electronică în troleibuze și autobuze;
crearea sistemului de monitorizare video a locurilor publice;
managementul online a locurilor de parcare.

Cum este implementat ”orașul inteligent” la Chișinău?

Răspunsul pe scurt: sporadic, haotic și fragmentat.

De exemplu, implementarea tichetării electronice în municipiul Chișinău nu a mers pe calea reducerii factorului uman (taxatorii) ci pe calea suplimentării atribuțiilor acestora prin adăugarea unei funcții noi: cea de a purta permanent, în afară de legătura de bilete tradiționale, și un aparat ce eliberează bonul electronic.

Tot pe linia orașului inteligent: procesul de apropiere a cetățeanului de autorități, prin intermediul unor soluții ”inteligente” precum digitalizarea circuitului de documente, nu a avansat prea mult. De exemplu, platforma eu.chișinău.md permite ca cetățenii să poată trimite sesizări primăriei despre nereguli și probleme urbane, iar primăria raportează soluționarea acestora. Totuși, modulul reprezintă un canal de comunicare într-o direcție (cetățenii comunică cu autoritățile, fără a avea posibilitatea de dialog).

În același timp, cetățenii nu dispun de pîrghii pentru a participa la procesul decizional, nu pot participa la discuții și dezbateri publice, iar pagina de internet a primăriei nu oferă posibilitatea unui dialog între cetățeni și autorități.

Un alt exemplu: platforma roataway.md prin care utilizatorii puteau monitoriza circulația troleibuzelor și autobuzelor pentru a-și planifica itinerarul a fost multă vreme promovată ca o platformă prin care cetățenii ”inteligenți”, dotați cu telefoane inteligente puteau să-și planifice inteligent călătoriile prin calcularea itinerarului, verificarea timpului de așteptare etc. La moment platforma nu funcționează, iar dispozitivele de urmărire (trackerele) sînt offline. Motivul? RTEC (Regia Transport Electric din Chișinău) nu a plătit pentru serviciu, iar operatorul mobil a deconectat cartelele.

O problemă principială a ”orașului inteligent”, așa cum este înțeles și promovat de autoritățile municipale din Chișinău ține de faptul că logica directoare a acestuia este cea economico-corporativă și de guvernanță, în detrimentului aspectelor sociale ale transformărilor tehnologice. Documentul e orientat mai degrabă spre utilizarea tehnologiilor informaționale pentru construirea unui climat antreprenorial pozitiv și pentru debirocratizarea guvernanței decît spre utilizarea acestora pentru acoperirea unor necesități culturale și sociale. Astfel, transformările pe domeniul social includ mai ales măsuri ce ar spori competitivitatea economică și ar facilita plățile – introducerea clară a serviciilor online ca parte a furnizării de servicii publice, introducerea sistemelor de plăți universale (de la utilizatorul final – către oraș și de la oraș – către utilizatorul final). În același timp documentul nu prevede, de exemplu, digitalizarea colecțiilor muzeelor și bibliotecilor municipale – măsuri prin care digitalizarea ar oferi acces deschis și nelimitat la cultură și resurse educaționale.

De asemenea, viziunea ”smart-city” în uz la Chișinău nu are nici o ambiție de a reforma modul în care cetățenii participă la guvernarea orașului. Pe partea asta tehnologiile oferă mii de soluții – de la platforme de participare, la site-uri de petiții, la module de co-creare a politicilor publice, la sisteme de transparență decizională și circuit electronic al documentelor. Dar documentele despre smart city în Chișinău nu prevăd co-participarea cetățenilor la elaborarea politicilor publice, implementarea unor module electronice de participare prin care cetățenii pot participa la consultații publice, pot promova și propune politici, pot lansa și promova petiții.

Orașul inteligent: momente esențiale

Așa cum arătam anterior, există mai multe momente principiale de care trebuie să ținem cont în discuțiile, practicile și inițiativele ”orașului inteligent”, indiferent de opinia pe care o avem față de acest concept.

Aceste momente sînt: agenții implementării, conținutul ”orașului inteligent” și modul în care se va acumula, gestiona și controla informația.

Agenții implementării. La moment discuția despre ”orașul inteligent” are loc doar între autorități și companii din domeniul TIC. Cetățenii, care ar trebui să fie principalii beneficiari ai soluțiilor inteligente, sînt excluși în genere din proces.

Acest moment ridică nu doar probleme de democrație și participare (care sînt esențiale), ci și probleme de cunoaștere. E adevărat ca companiile dețin o anumită expertiză tehnică dar la fel de adevărat e că problemele își au rezolvări nu doar tehnice. De exemplu: confortul termic al locuitorilor pe timp de caniculă poate fi monitorizat și influențat prin senzori și dispozitive de răcire dar poate fi infuențat și prin soluții non-tehnologice precum plantarea unor copaci.

Conținutul orașului inteligent. Necesitatea unor discuții privind conținutul orașului inteligent este evidentă. Construcția orașului viitorului, fie că e inteligent sau eco, creativ sau rezilient (enumăr aici cele mai frecvente discursuri despre orașul viitorului pe care le auzim în spațiul public) trebuie să fie un proces democratic și incluziv.

Discuțiile despre conținutului orașului inteligent sînt multiple.

O parte din ele sînt tehnice: ce fel de informație colectăm prin intermediul tehnologiilor? Date despre consumul de electricitate al fiecăruia sau date despre cînd și cum și cu cine oamenii se întorc acasă? Date despre consumul de apă al fiecărui apartament sau fotografii cu cetățenii în spațiul public? Date despre frecvența cu care unii cetățeni vizitează anumite locuri? Date despre aglomerația în transportul public la orele de vîrf sau chiar și poze detaliate, cu recunoaștere facială, ale călătorilor?

O altă parte ține de valori și principii politice: de exemplu, în ce fel vor fi utilizate datele colectate de dispozitivele inteligente? Întrebarea e pertinentă dacă ținem cont de faptul că unele state precum China cochetează cu ideea introducerii unor ratinguri ale cetățenilor în baza informațiilor colectate prin diverse surse (camere de supraveghere video, informații bancare etc). Altfel spus, la acest moment avem încă alegerea de a construi un oraș digital democratic, inclusiv și care garantează securitatea și anonimitatea locuitorilor săi în locul unui gulag digital în care toate lucrurile pe care le facem sînt înregistrate undeva și folosite ulterior în scopuri precum aranjarea noastră în diverse rating-uri ce ne-ar putea influența viața.

Cine și cum stochează datele/informația? La moment în Chișinău nu există un model unic de gestiune a datelor colectate: unele preturi sînt înregistrate ca operatori de date personale (deci au dreptul să înregistreze) dar nu dispun de un regulment unic de colectare și prelucrare a informațiilor.

Iar aceasta e doar una din multele întrebări pe care trebuie să le discutăm la acest aspect.
Cine colectează acum fluxul de informații generate de oraș? Companii precum Google? Orange? Starnet? Unde sînt stocate aceste date?
Există și exemple diferite ce merită preluate. Este, de exemplu, cazul orașului Barcelona.

Barcelona a fost primul oraș care a înțeles că datele cetățenilor sînt ale cetățenilor și deci sînt proprietatea cetățenilor (aceasta se poate obține prin crearea unor întreprinderi/companii municipale care să gestioneze datele). De asemenea, Barcelona a mers pe calea utilizării soluțiilor de software cu cod deschis și în mod participativ.

Concluzii

Cel mai probabil, cu toate pretențiile sale ”conceptuale” orașul inteligent nu reușește să fie mai mult decît o serie de mici ajustări tehnice. Cel puțin la această etapă acesta nu se ridică la rangul de viziune inedită despre oraș.

Anumite soluții punctuale – eficientizarea consumului de energie electrică în iluminatul public – sînt inovative și interesante. Chiar și așa, aceste soluții nu au capacitatea de a schimba radical viața cetățenilor. Importante probleme precum egalitatea, justiția socială, accesul la locuință, incluziunea – rămîn invizibile în discursurile despre orașul inteligent.

Pe de altă parte, ar trebui să fim atenți ori de cîte ori este invocat orașul inteligent, mai ales în cazurile în care acesta este invocat pentru a justifica schimbări în guvernanță sau în accesul la anumite bunuri.

Bibliografie

Anthopoulos, L. G. (2017). Understanding Smart Cities: A Tool for Smart Government Or an Industrial Trick?. Springer, New York, p.8.
Caprotti, F. (2018). Spaces of visibility in the smart city: Flagship urban spaces and the smart urban imaginary. Urban Studies, 004209801879859. doi:10.1177/0042098018798597.
Cugurullo, F. (2017). Exposing smart cities and eco-cities: Frankenstein urbanism and the sustainability challenges of the experimental city. Environment and Planning A: Economy and Space, 50(1), 73–92. doi:10.1177/0308518×17738535
Karvonen, A., Cugurullo, F. and Caprotti, F. (2018). Introduction: situating smart cities. In Karvonen, A., Cugurullo, F. and Caprotti, F. (Eds.). (2018). Inside smart cities: Place, politics and urban innovation. Routledge, London.
https://www.chisinau.md/libview.php?l=ro&idc=403&id=32749&t=/Presa/Comunicate-de-presa/Primaria-Chiinau-continua-sa-treaca-pe-online-mai-multe-procese-de-lucru/
https://www.chisinau.md/public/files/memorandum.pdf
https://www.strategyr.com/market-report-smart-cities-forecasts-global-industry-analysts-inc.asp
https://ionceban.md/ion-ceban-a-prezentat-conceptul-de-transformare-a-chisinaului-in-municipiu-inteligent-video/
https://www.chisinau.md/libview.php?l=ro&idc=403&id=32749&t=/Presa/Comunicate-de-presa/Primaria-Chiinau-continua-sa-treaca-pe-online-mai-multe-procese-de-lucru/
https://ajuntament.barcelona.cat/digital/en/blog/barcelona-digital-government-open-agile-and-participatory

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului ”Biroul de organizare Comunitară”, cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova.
Opiniile exprimate în cadrul acestui material țin de responsabilitatea CADP și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației.

Author: lilia.nenescu