- 31/03/2021
- Biroul de Organizare Comunitară
- No Comments
Procesul decizional în municipiul Chișinău. Sau despre participarea neparticipativă.
Procesul decizional în municipiul Chișinău. Sau despre participarea neparticipativă.
La Chișinău, practicile de participare ale cetățenilor la procesul decizional oscilează între ”bugetul participativ” (unde cetățenii sînt invitați să se auto-organizeze, să participe, să înainteze proiecte, să propună proiecte de inovare și amenajare urbană) și… consultații publice ale unor proiecte de construcție, sau proiecte de regulamente sau proiecte de moratorii…în care cetățenilor li se spune că nu prea pricep nimic în treburile orașului și că administrarea urbei e treaba autorităților. (A se vedea, de exemplu, discuțiile în jurul proiectului moratoriului asupra construcțiilor în centrul istoric).
Ambele exemple sînt oarecum la poli opuși: pe deoparte avem o dată în an (în cel mai bun caz) o platformă participativă (deși bugetul participativ e încă departe de a fi un mecanism prin care cetățenii s-ar implica în mod real în procesul decizional și ar influența modul în care orașul funcționează) și pe de altă parte avem practicile cotidiene netransparente ale autorităților locale care chiar transformă orașul iremediabil sub ochii noștri dar fără acordul nostru.
Aceste exemple capturează excelent paradoxurile participării cetățenilor în cadrul procesului decizional în municipiu.
Din punctul nostru de vedere, participarea cetățenilor în procesul decizional (pe scurt, participarea) are cel puțin două dimensiuni complementare. Împreună, aceste dimensiuni ne ajută să alcătuim un tablou complex și multidimensional al participării cetățenilor.
- Dimensiunea de proces a participării.
Cînd vorbim despre participare ne interesează efectele și impactul concret al implicării cetățenilor – sub forma unor formulări ce au fost luate în seamă și introduse în decizia finală – în procesul decizional local. Altfel spus, ne interesează în ce măsură participarea cetățeanului/cetățenei chiar a contat, dacă opinia sa a fost auzită și înregistrată, dacă sugestiile sale au fost tratate cu respect, dacă la ele s-a răspuns, și dacă acestea au fost ulterior înserate în proiectul final al deciziei.
Din această perspectivă ne interesează dacă procesul de participare a fost relevant, dacă el putea, în vreun moment al procesului, să afecteze traiectoria acestuia (să zicem prin introducerea unor modificări la proiectul inițial), dacă, la modul generic, vocea cetățeanului/cetățenei a fost ascultată.
- Dimensiunea de conținut a participării.
Include conținutul procesului de participare și ne ajută să vedem care anume ”întrebări” și ”chestiuni” sînt supuse participării, adică ce fel de procese politice sînt deschise participării și ce fel de procese politice sînt închise pentru participarea cetățenilor. Adică, ne interesează să vedem ce fel de chestiuni sînt supuse participării. La fel de interesant este să vedem care sînt chestiunile excluse de la consultare.De exemplu, primăria nu supune procedurii de consultare publică proiectele de reparație. În acest fel, doar în ultimul an au fost demarate mai multe proiecte majore, cu investiții financiare semnificative de reconstrucție a unor străzi (unele cu calcul electoral, altele cu calcul de imagine). Străzile sînt reconstruite din nou, este afectat aspectul exterior, vegetația, carosabilul, sînt create parcări și toate aceste proiecte, care întrunesc toate condițiile pentru a fi considerate proiecte de reconstrucție, sînt prezentate ca fiind ”reparație curentă”. Așa au fost reparate-reconstruite străzile Albișoara, Ion Creangă.
La Chișinău există restanțe semnificative pe ambele dimensiuni ale participării.
Cum autoritățile locale simulează participarea?
- Perpetuează mecanisme de participare pentru bifă.
Cel mai frecvent se întîmplă că diversele mecanisme de participare au un caracter formal și au loc doar pentru bifă (pentru ca autorii unui proiect controversat, bunăoară, să poată atașa la proiectul lor procesul verbal prin care se confirmă că discuțiile publice asupra proiectului au avut loc). Așa s-a întîmplat, bunăoară, cu proiectul blocului de construcții care urma să fie construit în locul fostului cinematograf Gaudeamus. La runda de consultări publice din 2018 majoritatea celor prezenți în sală s-au pronunțat împotriva proiectului. La doar cîteva zile, antreprenorul a depus procesul-verbal al consultărilor la primărie și a obținut permisiunea de a demola clădirea. - Exploatează lacunele legislative cu privire la transparența decizională.
Această situație se datorează, parțial, și unor deficiențe ale cadrului legal – legislația existentă cu privire la transparența decizională nu prevede proceduri detaliate despre cum ar trebui autoritățile să procedeze în cazul cînd opiniile sînt împărțite. La fel de important, legislația nu prevede mecanisme prin care o decizie să poată fi anulată din cauza nerespectării procedurii de consultare publică. - Încalcă termenii de anunțare a consultațiilor publice.
O altă formă de simulare a participării are loc atunci cînd autoritățile nu respectă termenii de informare a cetățenilor cu privire la desfășurarea consultării publice. De multe ori se întîmplă ca autoritățile să plaseze anunțul de desfășurare a unor consultații publice asupra unui proiect cu 1-2 zile înainte.
Pe 12 noiembrie 2014, de exemplu, primăria a anunțat consultări publice pe proiectul unui complex hotelier şi de agrement din str. Maria Cebotari, 20 (fosta Cafenea Guguță) pentru data de 14 noiembrie…Adică, consultările publice au fost anunțate de azi…pentru poimîine. În acest răstimp cetățenii ar fi trebuit să reușească să se documenteze, să-și formuleze argumentele pro și contra, să-și facă timp (discuțiile publice urmau să aibă loc într-o zi de muncă)…
Din păcate acesta nu este un caz izolat – cele mai multe ședințe ale Consiliului Municipal sînt anunțate astfel! De exemplu, pe data de 28 decembrie 2020, la ora 17.47 pagina de internet a primăriei anunța că urmează să aibă loc o ședință a Consiliului municipal…a doua zi la ora 14.00, în cadrul căreia urma să fie adoptat bugetul municipal în ambele lecturi.
Legea prevede un termen ”rezonabil” pe care autoritățile ar trebui să îl ofere cetățenilor dar nu îi stipulează durata. Lucru de care se folosesc autoritățile atunci cînd au nevoie să promoveze rapid anumite măsuri și se mulțumesc să simuleze participarea cetățenilor. - Discreditează participarea cetățenilor.
O practică ce contribuie probabil cel mai mult la erodarea încrederii cetățenilor în practicile de participare este ironizarea sau chiar persiflarea opiniilor exprimate de cetățeni. De exemplu, în tabelul divergențelor la consultarea proiectului „Planul Urbanistic Zonal din perimetrul străzilor Calea Orheiului – bd. Renaşterii Naţionale – str-la 2 Pietrăriei – str. Carierii, municipiul Chișinău”, autoritățile (s-a dovedit apoi că această sinteză a fost alcătuită de proiectant, parte interesată în proces!) au făcut următorul comentariu în legătură cu o recomandare venită din partea unui grup de arhitecți care indicau diverse aspecte problematice ale proiectului: ”Este o viziune subiectivă, negativistă.” Favorizează participării unor grupuri în detrimentul altor grupuri.
Nu trebuie să uităm și o altă practică de erodare a participării, pe care autoritățile locale din municipiu au început s-o aplice anul trecut: stimularea participării unor grupuri în detrimentul altor grupuri. Astfel, în toamna anului trecut primăria a discutat pe larg proiectul de buget pentru 2021 cu experți economici și pe politici publice din societatea civilă și consilierii municipali dar nu ”a reușit” să organizeze consultări publice cu ceilalți cetățeni ai orașului.
Restrîngerea participării reprezintă o practică de excluziune. Chiar dacă majoritatea cetățenilor nu sînt experți în finanțe (și nici nu trebuie să fie), majoritatea dintre ei dețin un fel de expertiză minimă în privința domeniilor în care municipalitatea să investească finanțare publică – transport, medicină etc (la urma urmei, fiecare cetățean și cetățeană pot să formuleze opinii și comentarii informate despre calitatea școlilor, transportului public, spitalelor municipale, drumurilor și infrastructurii).
Studiu de caz. Bugetul civil.
Descrierea participării în mun. Chișinău nu ar fi completă dacă nu am vorbi și de mecanismul ”oficial” de participare promovat intens de primărie – bugetul participativ/civil. Promovat de mai multe grupuri de activiști și consilieri municipali, bugetul participativ a fost introdus ca proiect pilot în 2017. În 2020 a fost adoptat un nou regulament.
Bugetul Participativ (BP) reprezintă o practică de participare extrem de relevantă pentru cetățeni întrucît acesta le permite cetățenilor să decidă asupra unor aspecte de amenajare la nivelul unor cartiere sau curți. La modul ideal, asta ar fi un canal prin care cetățenii pot propune diverse inovații pentru oraș, la nivelul curții ori străzii în care locuiesc ori la nivel de cartier și oraș (cum sînt proiectele de reabilitare a unor spații publice). La modul practic însă, acest mecanism nu prea funcționează. De ce?
- În primul rînd, prin alegerea unor domenii tematice în care să se încadreze proiectele, municipalitatea a impus cetățenii să propună doar proiecte care se încadrează în aceste domenii tematice.
- În al doilea rînd, suma alocată – 3 milioane de lei distribuită la cîteva proiecte, este mult prea mică pentru altfel de proiecte decît proiecte de intervenție cosmetică.
- În al treilea rînd, primăria nu a făcut nimic să promoveze proiectul (nu au fost alocați bani pentru campanii de informare, pentru elaborarea unor filmulețe video educaționale).
- În al patrulea rînd, au fost deja tentative de a ”delega” BP unor entități din afara primăriei, ceea ce sugerează că la nivel de primărie dorința de a păstra procesul nu e chiar atît de mare precum vorbesc comunicatele și campaniile de presă.
- În al cincilea rînd, nu toate proiectele cîștigătoare din anii precedenți au fost realizate (ceea ce erodează încrederea cetățenilor că proiectele depuse anul acesta vor fi realizate).
Ce putem face cînd autoritățile locale simulează participarea?
Din păcate, nu prea multe. Așa cum indicam mai sus, o mare parte a problemei rezidă în cadrul legal insuficient de dezvoltat și protector al participării.
- O soluție ar putea fi reclamarea autorităților publice în instanță. Totuși în Moldova, adresările în judecată, în temeiul absenței discuțiilor publice, nu s-au încununat cu succes.
- Rămîn tacticile civice și acțiunile simbolice. Una dintre tacticile utilizate de grupurile de activiști din oraș este declararea consultațiilor publice ca find nevalabile. În acest caz activiștii încearcă să evite riscul ca autoritățile să considere că consultările au avut loc și proiectul consultat (de cele mai multe ori un proiect controversat) să meargă mai departe. Așa, de exemplu, au procedat cîțiva activiști în 2015, în legătură cu procedura de discuție publică a proiectului de hotel în locul fostei Cafenele Guguță. În februarie 2015 activiștii au invocat faptul că nu toate părțile implicate în proces – primărie, direcțiile responsabile de problemele de transport și ecologie – au participat la discuții și le-au declarat nevalabile. La fel s-a întîmplat și cu o altă rundă ”de discuții” pe aceeași temă – în mai 2015. Autoritățile au reacționat atunci pozitiv la solicitările cetățenilor.
Totuși, aceste tactici nu au întotdeauna succes. O altă încercare a unor grupuri de oameni activi de a solicita anularea discuțiilor publice pe demolarea cinematografului Gaudeamus a fost ignorată cu desăvîrșire.
De ce se tem administrațiile de participarea cetățenilor?
În primul rînd, pentru că participarea cetățenilor ar diminua riscurile de înțelegeri și scheme de corupție sau trafic de influență construite de ani de zile între autorități și diverse segmente ale mediului de afaceri sau politic.
În al doilea rînd, mecanismele legale și instituționale existente la nivel central și local nu sînt suficient de dezvoltate pentru a încadra într-un mod relevant participarea. Ele sînt bune doar pentru simularea participării, dar nu și pentru participarea relevantă.
În al treilea rînd, instituțiile politice, la nivel local și central, nu sînt deschise încă să accepte că expertiza nu ”locuiește” doar printre experți dar că și cetățenii de rînd au o anumită expertiză ce reiese din interacțiunea lor zilnică cu orașul: locuire, traversare, educație etc.
Participarea rămîne, așadar, o restanță pe termen lung la primăria municipiului Chișinău. Diversele administrații municipale deși promit că vor stimula participarea cetățenilor în procesul decizional, fac de cele mai multe ori lucrul opus – încearcă să ocolească prin diverse căi participarea.
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului ”Biroul de organizare Comunitară”, cu sprijinul financiar al Fundației Soros-Moldova.
Opiniile exprimate în cadrul acestui material țin de responsabilitatea CADP și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației.
